Iohannis, acuzat că a încălcat ”spiritul” Constituției: ”Nici măcar nu a informat Parlamentul”

Iohannis, acuzat că a încălcat ''spiritul'' Constituției: ''Nici măcar nu a informat Parlamentul''
Publicat: 08/07/2016, 09:30

„În următoarele zile va avea loc la Varșovia Summitul NATO, unde vor fi luate o serie de decizii politice cu un impact deosebit de important asupra securității României. Fără să încalce litera Constituției, ci doar spiritul ei, președintele Iohannis și-a fixat un mandat pentru acest summit fără măcar să informeze Parlamentul și fără măcar să invite pe liderii partidelor parlamentare la o consultare reală. Credibilitatea și prestigiul României în lume sunt cu atât mai mari cu cât soluțiile, ideile, propunerile cu care ne prezentăm la nivel internațional sunt rezultatul unui consens al forțelor politice parlamentare și nu vreo improvizație politică sau birocratică de moment”, a spus Tăriceanu, conform paginadepolitica.ro.

El constată, în contextul referendumului din Marea Britanie, „incapacitatea instituțiilor cu atribuții decizionale în politica externă în definirea unor poziții coerente concordante cu interesele naționale”.

„Apartenența, solidaritatea și loialitatea noastră față de Uniunea Europeană și față de NATO nu trebuie în niciun caz să se rezume la a spune ‘DA” la orice inițiativă politică sau birocratică venită dinspre aceste alianțe. Am putea spune că ‘DA”-ul României este singura constantă, singura strategie, în politica noastră europeană și euroatlantică”, precizează Tăriceanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Anunț de ultimă oră despre pensiile românilor! Daniel Baciu spune ce se va întâmpla cu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Ciolacu şi Orban au pus la cale un tren de mare viteză care să lege...
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din...
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Kamala Harris este susținută de Barack Obama pentru alegerile prezidențiale din SUA